Săptămâna trecută majoritatea publicaţiilor ruseşti titrau că în Republica Moldova criza politică a luat sfârşit. Acest fapt trebuia să transforme viaţa politică de la Chişinău într-un subiect plictisitor pentru media rusească, ceea ce a contrazis realitatea. Presa rusă a fost la fel de activă în a relata despre Moldova, chiar dacă subiectul nu a concurat cu violenţele din Kirghizia.
„Rusia impune cele mai multe restricţii în comerţul cu Belorusia”, transmitea pe 07 iunie 2010 RIA Novosti cu referire la surse din Ministerul Afacerilor Externe al Belorusiei. Astfel, în relaţia cu Minskul, Moscova a impus 28 de măsuri restrictive, inclusiv nouă antidumping şi cinci speciale, protective. Moldovei i-a fost impusă o singură măsură.
În aceeaşi zi RIA Novosti mai transmite că „Jurnalistul transnistrean va ataca în instanţa de judecată acţiunile forţelor speciale al RMN”. Jurnalistul Ernest Vardanean, arestat pe 07 aprilie curent de către autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol şi bănuit de spionaj în favoarea Moldovei, s-a adresat conducerilor misiunilor diplomatice să îi acorde asistenţă pentru a ataca în instanţa de judecată acţiunile forţelor speciale ale RMN, inclusiv la CEDO. Scrisoarea a fost semnată pe 26 mai 2010 şi este adresată şefului misiunii OSCE la Chişinău, reprezentantului special al UE, ambasadorilor Federaţiei Ruse, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii şi Franţei.
Pe pagina electronică a postului de radio Vocea Rusiei am avut posibilitatea să ascultăm pe 07 iunie 2010 o emisiune semnată de Mihail Şeinkman. Subiectul cu referire la viaţa politică de la Chişinău avea următorul titlu: „Moldova expirată”. La Chişinău, alianţa aflată la guvernare, a decis să îşi facă public termenul de valabilitate – toamna anului curent. Coaliţia pentru democraţie va încerca să orienteze populaţia ţării spre un maraton de toamnă, cu referendum în septembrie şi alegeri anticipate în noiembrie, acesta fiind și scenariul optim. Vizita secretarului general al UE, Thorbjørn Jagland, la Chişinău vorbeşte despre faptul că însăşi Europa şi-a asumat protectoratul asupra acestui stat. Pentru actuala guvernare acest context are o însemnătate strategică, deoarece la alegerile anticipate va fi obligată să-şi demonstreze caracterul european. Dacă alianţa aflată la guvernare ar mai fi tărăgănat procesul de stabilire al datei alegerilor, legitimitatea ei ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Democraţia expirată poate să aibă un miros neplăcut.
Pe 11 iunie aceeaşi Vocea Rusiei relata că autorităţile de la Chişinău au transmis Uniunii Europene viziunea lor pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Aceasta nu aduce, însă, nimic nou procesului de negociere a conflictului. Scopul este acelaşi – a face Republica Moldova atractivă pentru populaţia de dincolo de Nistru, dar prin mijloace vestice. Acest lucru nu denotă altceva decât disperarea Chişinăului, decis să „cumpere” astfel cetăţenii RMN, iar factura să fie achitată de Europa.
Și ITAR-TASS a făcut referințe pe 10 iunie 2010 la noua strategie de reglementare a conflictului transnistrean prezentată oficialilor de la Bruxelles. Conținutul documentului fusese supus dezbaterilor în cadrul vizitei efectuate săptămâna trecută de către premier moldovean, Vlad Filat la Bruxelles. În opinia premierului moldovean, Republica Moldova ar putea deveni mai atractivă în cazul în care Chișinăul ar obține liberalizarea regimului de vize cu UE. Catherine Ashton, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate a declarat că pledează pentru reluarea negocierilor conflictului în formatul vechi de negocieri: 5+2.
Agenţia de Ştiri Interfax transmite că Rusia ocupă locul patru în lume la rezervele de gaze naturale, ea fiind întrecută doar de China, Thaiwan şi Japonia. Astfel, Federația Rusă are asigurat un necesar de gaze naturale pentru 20,8 luni, China pentru 26,7 luni, Taiwan pentru 22,9 luni și Japonia pentru 20,8 luni, aproximativ la același nivel cu Rusia, transmite Interfax, citând portalul FinMarket. Rezervele de gaze naturale importate de către Republica Moldova la etapa actuală i-ar putea asigura necesarul pentru patru luni de zile, ocupând locul 40 în lume, fiind devansată de Ucraina și Kirghizia.
„Bulgaria a simplifact regimul de vize pentru ruşi.” De acelaşi tratament se vor mai bucura şi cetăţenii Ucrainei, Belorusiei, dar şi cei din Republica Moldova, scrie ziarul Vzglyad cu referire la Interfax pe 07 iunie 2010.
Vizita preşedintelui rus, Dmitrii Medvedev, în Germania a atras atenţia asupra conflictului transnistrean, nota ziarul Izvestia pe 07 iunie 2010. Angela Merkel a declarat în cadrul acestei vizite că situaţia din Transnistria este cel mai adecvat exemplu pentru a demonstra că mecanismele destinate soluţionării conflictelor regionale, cu care va fi dotat acest comitet comun ruso-german de securitate, vor contribui în mod esenţial la rezolvarea acestei probleme.
La aceeaşi dată Izvestia mai puncta şi faptul că situaţia politică din Moldova se deosebeşte de clasica fabulă cu racul, lebăda şi ştiuca doar prin numărul de participanţi. Părţile nu au stabilit nici măcar regulile de joc, iar despre elaborarea unei platforme electorale comune nici nu poate fi vorba în acest moment. În Moldovala momentul de față nu doar cei de sus nu mai doresc să trăiască pe vechi, ci şi cei de jos nu-şi mai doresc acest lucru. Populaţia a ajuns la limita subzistenţei, care coincide cu o stare revoluţionară pe care o datorează expertului mondial în revoluţii – Vladimir Lenin. Este posibil ca cetăţenii să aducă cu ei la alegerile anticipate funia şi săpunul.
Un semn că pacientul mai este încă viu îl constituie mişcarea provocată de insistenţa cu care Valeriu Pasat, proaspăt întors din exil, promovează introducerea religiei în programul şcolar. Acesta nu a făcut altceva decât să concentreze atenţia concetăţenilor săi asupra tradiţiilor ortodoxe, nimerind ţinta cu exactitate. Pentru moldoveni valorile tradiţionale, dar mai ales cele religioase, reprezintă findamentul existenţei lor. Iată de ce propunerea lui Pasat a primit o asemenea susţinere în rândul maselor, iar elitele politice de la Chişinău se străduie din răsputeri să evite scenariul kirghiz de stat eșuat.
Agenţia de Ştiri Lenta scria la aceeaşi dată, 07 iunie 2010, că fiul ex-preşedintelui moldovean, Oleg Voronin, a decis să se judece cu actuala putere. Acesta doreşte soluţionarea cazului său în regim de urgenţă din cauza persecuţiei la care este supus. El consideră că autorităţile de la Chişinău au încălcat câteva articole ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în ceea ce-l priveşte. Anterior, fiul lui Vladimir Voronin era cercetat pentru spălare de bani.
Pe pagina electronică a Agenţiei Informaţionale REGNUM găsim pe 07 iunie 2010 un articol, în care era citat Victor Osipov, vice-premierul moldovean pe problemele reintegrării. Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că memorandumul semnat de cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele rus, Dmitrii Medvedev, este o speranţă, deoarece atunci când oponenţii se apropie există mai multe şanse ca procesul de soluţionare a conflictului transnistrean să își găsească soluţionarea. În acelaşi timp, Victor Osipov a mai adăugat că România nu va lua parte la procesul de negociere în formatul 5+2 în calitate de participant de sine stătător, însă, ar fi de apreciat o implicare mai activă a statului vecin în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
În aceeaşi zi REGNUM mai oferă spaţiu problemelor Republicii Moldova și într-un alt material cu denumirea: „Presa ucraineană crede că anschluss-ul Transnistriei nu va fi resimţit de populaţia acesteia”. Astfel, publicaţia ucraineană, citată de REGNUM, „Український тиждень”, spune că Transnistria este un exemplu de identitate formată artificial, care este impusă la momentul actual şi Ucrainei. Tema centrală a ideologiei transnistrene este victoria asupra naţionalismului româno-moldovenesc, fiind o replică a celei sovietice. Pentru a obţine un control definitiv asupra regiunii conducerea ruso-transnistreană manipulează cu istoria, creând Moldovei o imagine de duşman consacrat. Tabloul din Transnistria este atât de asemănător celui din sudul şi estul Ucrainei, încât discuţiile cu privire la alipirea acestei regiuni nu mai par atât de fantastice.
Pe 08 iunie REGNUM transmitea că cel mai înalt nivel al inflației printre statele CSI în anul curent l-a atins Ucraina. Indicele inflației în acest stat este de 10,8%. În Republica Moldova, în aceeași perioadă nivelul coșului minim de consum a crescut cu 6,4%, conform datelor furnizate de Comitetul de Statistică al CSI.
Tot pe 08 iunie 2010 Agenția de Știri REGNUM mai titra că premierul moldovean, Vlad Filat, a învinuit Mitropolia Moldovei de amestec în politică. În cadrul ședinței cabinetului de miniștri, premierul moldovean a declarat că „Biserica, sau mai bine zis Mitropolia Moldovei, este direct implicată în proiectul politic al lui Valeriu Pasat, iar procesul început în favoarea introducerii religiei este un proiect politic.” Și liderul Alianței Moldova Noastră, Serafim Urechean împărtășește aceeași opinie, acesta a afirmat că Mitropolitul Moldovei Vladimir ar trebui să-și dea demisia, deoarece îl susține deschis pe fostul ministru al apărării, Valeriu Pasat, care a depus la Comisia Electorală Centrală o inițiativă de organizare a unui referendum pentru introducerea obligativității studierii religiei în școli.
Într-un alt articol, pe același portal de știri găsim opinia unui aliat mai vechi al lui Vladimir Voronin. Astfel, REGNUM scrie, citându-l pe Iurie Roșca, că este foarte ușor să se demonsteze implicarea actualei conduceri, cât și a partenerilor externi ai acesteia, în organizarea manifestațiilor din 07 aprilie 2009 în Chișinău. Anterior liderul PPCD acuzase Rusia de implicare în organizarea evenimentelor din aprilie 2009, cu scopul de a-l lichida pe președintele în exercițiu de atunci, Vladimir Voronin. “Probabil m-am înșelat, a declarat Iurie Roșca. A fost interpretarea mea, atunci când era clar pentru toți că liderul Alianței Moldova Noastră, Serafim Urechean, era simpatizat la Moscova.” De asemenea, fostul vice-președinte al parlamentului a ținut să comenteze că în acea perioadă reprezentanții Rusiei încercau să introducă un model de prezență militară, care l-ar fi distrus pe Voronin, astfel încât să poată să impună Moldovei acceptarea Memorandumului Kozak.
Și Valeriu Pasat a fost citat pe 08 iunie 2010 de către REGNUM. Acesta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că soluția pentru depășirea crizei politice la Chișinău nu constă în modificarea Constituției, dar în schimbarea clasei politice. Acesta s-a declarat împotriva organizării referendumului constituțional în luna septembrie a anului curent.
Liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Igor Smirnov, s-a supărat că OSCE nu acordă ajutor republicii nistrene. Acesta s-a întâlnit la Tiraspol cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Philip Remler, după finisarea lucrărilor Summit-ului de la Astana, unde au avut loc discuții despre reluarea procesului de negociere a conflictului transnistrean. Igor Smirnov a amintit de documentul semnat în luna martie a anului 2009 la Moscova, conținutul căruia garantează respectarea deciziilor asumate de participanți în procesul de negociere și care consemnează calitatea de părți egale a Republicii Moldova cu Transnistria. În acest context, Igor Smirnov este supărat pe faptul că Republica Moldova primește ajutor din partea mecanismelor europene, iar statul nerecunoscut transnistrean nu este susținut financiar.
REGNUM ne mai spune că Banca Mondială este pregătită să ofere Transnistriei ajutor tehnic în valoare de 3,5 mln. $. Banii vor fi alocați pentru dezvoltarea sistemului de canalizare și a celui de asigurare cu apă potabilă a regiunii, precum și pentru reparația școlilor, grădinițelor, centrelor pentru protecție socială din raioanele transnistrene. Liderul de la Tiraspol a declarat ca răspuns la această propunere că aceste lucrări vor deveni posibile doar dacă se va respecta legislația locală, adoptată de autoritățile transnistrene.
Săptămâna trecută, pe 09 iunie 2010, Valerii Kuzmin, ambasadorul rus la Chișinău, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Transnistria trebuie să fie tratată pe picior de egalitate cu Republica Moldova în procesul de negociere, altfel acesta ar suferi un eșec. Rusia va pleda și în continuare pentru integritatea teritorială a Moldovei, deși, recunoaște că Transnistria de factoexistă ca stat. Moscova, care respectă prevederile dreptului internațional public, va trata și în continuare acest teritoriu ca regiune a Republicii Moldova.
Tot aici, REGNUM a ținut să aminească faptul că declararea independenței Republicii Moldova a avut loc cu încălcarea legislației URSS, dar și a unor principii a dreptului internațional. În Basarabia, spre deosebire de Transnistria și Găgăuzia, nu a avut loc un referendum pentru păstrarea Uniunii Sovietice și nici un altul cu privire la viitorul regiunii. Basarabia a intrat în componența RSSM în anul 1940, când a fost alipită la Transnistria. Adoptarea declarației de independență pe 27 august 1991 declară nul actul de constituire a RSSM, deci anulează și prezența Transnistriei în componența Republicii Moldova.
Și găgăuzii din Moldova se arată preocupați de viitorul constituțioanal al țării. Astfel, Adunarea Populară (Parlamentul local) a înaintat spre studiere Comisiei de la Veneția câteva propuneri cu privirea la modificarea conținutului legii supreme a statului. Deputații găgăuzi propun introducerea limbii ruse ca limbă oficială în stat, precum și a unei prevederi speciale care să-i permită Găgăuziei dreptul la autodeterminare în cazul în care Moldova își va pierde independența și transformarea acesteia în federație din trei subiecți: Moldova, Găgăuzia și Transnistria. Până acum Chișinăul nu a luat în considerație poziția Comratului cu privire la reforma constituțională.
Pentru ROmanian News Online a semnat Angela Grămadă