Ieri a fost ultima zi a lunii iunie… . Ei și ce? ați putea întreba voi. Ei, și nimic. Adică chiar nimic. Ceea ce trebuia să se întâmple în luna iunie nu s-a întâmplat. Ce trebuia să se întâmple. O ședință: una comună între guvernele de la Chișinău și București, pe care o anunțau cu surle și trâmbițe miniștrii de externe ale celor două state acum câteva luni bune și în baza cărora rușii au speculat în multe articole despre unificarea de facto a României și Republicii Moldova.
Dar nu doar despre ruși trebuie să vorbim aici, ci mai ales despre guvernanți români și moldoveni, dar și despre opoziție. Care opoziție? Cea de la București, căci despre cea de la Chișinău nu avem cum să discutăm în contextul unei ședințe comune de guvern, pentru că intrăm imediat în zona noțiunii deja consacrate de „imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova”, dar așa, vorbind despre cea de pe malul Dâmboviței, staționăm în zona transferului de experiență, atât de necesară pentru politicienii de pe malul Bâcului, care cică vor să ne integreze în Uniunea Europeană. Dar numai cică … 😉
Așadar, ieri s-a petrecut ultima zi a lunii iunie – zi în care am citit doar două știri despre ceea ce trebuia să se întâmple. Două știri: una pe portalul 24h.md și cealaltă în apropomagazin.md – ambele fac trimitere la surse din cadrul ministerelor de externe ale celor două state vecine. Explicațiile pentru fapta neîntâmplată se rezumă la următoarele:
„Potrivit ministerului de Externe, şedinţa a fost amânată deoarece „grupurile de experţi mai au de lucru asupra proiectelor care au fost stabilite iniţial, dar şi de faptul apariţiei unor noi proiecte.””
Și atât. Care minister de externe nu se specifică. Niciun comunicat de presă pe mfa.gov.md sau mae.ro. Deci, importanța evenimentului mult trâmbițat s-a redus la citarea unor surse din cadrul ministerelor de resort, în cazul dat al ministerelor de externe. Și nimeni nu s-a enervat: nici Bogatu, nici Tănase, nici alți analiști de pe la noi. Doar eu mi-am reactivat cinismul în privința încrederii în capacitatea guvernanților noștri de a lucra peste program la proiecte noi cu care ne vor bucura mai spre toamnă, adică mai spre alegerile care nu mai pot fi amânate oricât de mult ne-am dori acest lucru.
Și ca să avem o zi completă (din punct de vedere informativ), îmi sare în ochi un interviu cu Crin Antonescu, publicat în VIP Magazin, în care aflăm că suntem români și aici, și dincolo de Prut. Cam târziu Crin Antonescu și-a amintit că acest subiect poate fi adus în spațiul public pentru dezbatere. Alți politicieni de pe malul Dâmboviței au cam făcut abuz de el și l-au disecat ori de câte ori era util (aici mă refer la număr de bătai pe discurs, în cadrul campaniilor electorale, asta ca să nu fiu acuzată că iau partea unei singure părți).
Nu trece niciun minut de la citirea pe diagonală a articolului, văd un status pe facebook: exact acea parte a discursului lui Crin, în care el îmi spune că sunt româncă.
Mă enervez un pic și asta deoarece realizez că pe identitatea mea oricine își permite să speculeze.
Nu mă abțin și încep să provoc opoziția: ce proiecte aveți pentru Moldova, nu credeți că e cam tarziu să lucrați la proiecte pentru Republica Moldova, de ce factorul estic este aproape inexistent în platformele electorale ale formațiunilor politice, are sau nu România nevoie de o politică externă estică, își permite să nu aibă o politică pe această zonă, șamd? De ce nimeni nu a cerut niște explicații acelorași ministere de externe la ce fel de proiecte noi se lucrează și care sunt resursele necesare pentru implementarea lor și de unde vor fi luate acestea? Cine va fi creditorul, girantul, șamd?
Certurile virtuale au cam început de pe la amiază și nu conteniseră nici seara târziu. La un moment dar părea că intensitatea lor fusese puțin umbrită de războiul ruso-român al comunicatelor de presă, dar și-au revenit toți destul de repede, chiar mai repede decât mă așteptam.
Cu toate acestea nu am înțeles nici până azi de ce opoziția preferă să facă politică pe bucăți (cu concentrare masivă pe politica internă, ignorând politica externă) și care sunt proiectele concrete ale formațiunilor politice de opoziție în privința spațiului de dincolo de Prut? Și să nu îndrăznească cineva să spună că aș cere astfel imixtiune în treburile interne ale altui stat: este vorba exclusiv aici de POLITICA EXTERNĂ a României în privința Republicii Moldova!
Stimată opoziție, lucrurile sunt simple: aveți sau nu proiecte pentru Chișinău și dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci unde-s ele?
Aviz pentru ruși: unirea celor două state românești prin metoda ședințelor comune de guvern cu care i-ați speriat atât de mult pe transnistreni, ucraineni și alți posibili interesați de ce se întâmplă pe meleagurile noastre s-a amânat pentru la toamnă, exact ca și reluarea negocierilor pentru soluționarea conflictului transnistrean. Vedeți să nu fiți luați prin surprindere.
Nu știu dacă este cazul să fac niște paralele între cele două evenimente. Nu vreau să dau dovadă de personalitate paranoică, dar… nu pot să nu mă întreb: de ce naiba în spațiul acesta totul se amână pentru „la toamnă în mai”?
Sursa imagine: Cahulforyouth.blogspot.com
