Sute de volume importante ale literaturii române vor ajunge în bibliotecile școlare din Republica Moldova din partea Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București. Inițiativa aparține Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M) din cadrul Guvernului României.
„Mulțumim, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, pentru că ați răspuns afirmativ inițiativei D.R.R.M. de a dona cărți în limba română, atât de necesare și așteptate de către cetățenii de peste Prut. Limba română contribuie la menținerea culturii naționale, la dezvoltarea tuturor valorilor materiale și spirituale”, se arată într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă mai precizează că promovarea valorilor identitare românești în Republica Moldova constituie obiectivul primordial al D.R.R.M., iar astfel de acțiuni de susținere a activității centrelor de informare ale României pe teritoriul R. Moldova, a caselor limbii și culturii române, a centrelor culturale din Republica Moldova și a bibliotecilor școlare de limba română de peste Prut reprezintă una dintre principalele atribuții ale Departamentului.