Din 2016, peste 50 de mii de cetățeni din stânga Nistrului au obținut cetățenia R. Moldova. Datele au fost făcute publice de Veaceslav Ioniță, expert IDIS „Viitorul”, care a constatat că acesta este unul dintre factorii care au contribuit la creșterea numărului de alegători cu 75 de mii în ultimii patru ani.
„Conform datelor oficiale ale Agenției Serviciilor Publice, în 2014, din cei 505 mii de locuitori din stânga Nistrului, 276,7 mii sau 54% dețineau cetățenia Republicii Moldova. În anul 2019, din cei 465 de mii de locuitori din stânga Nistrului deja 332,9 mii sau 71% dețineau cetățenia Republicii Moldova. În același timp, populația din stânga Nistrului, care nu are cetățenie moldovenească, în patru ani s-a redus cu 55 de mii de persoane, de la 181 de mii în 2016 la 126 de mii în 2020”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Potrivit sursei, creșterea cu 75 de mii a numărului de alegători în ultimii patru ani are la bază doi factori esențiali. „1) Creșterea cu 55 de mii a numărului de alegători din stânga Nistrului, atât datorită celor care au obținut cetățenia moldovenească, cât și datorită celor care dețineau cetățenia moldovenească și au intrat în vârsta de peste 18 ani; 2) Creșterea cu 20 de mii a alegătorilor din dreapta Nistrului, datorită creșterii speranței de viața”, a punctat Ioniță într-o analiză pe blogul său.
El a mai adăugat că numărul de alegători din dreapta Nistrului a crescut în ultimii patru ani cu 20 de mii de persoane, de la 2,868 de milioane în 2016 la 2,888 de milioane în 2020. Însă numărul alegătorilor care sunt efectiv în republică a scăzut cu 150 de mii de persoane, datorită migrației excesive. Astfel, în 2016, în Republica Moldova erau 2,218 de milioane de alegători, iar în 2020 numărul lor a scăzut până la 2,068 de milioane.
„În același timp, numărul de alegători de peste hotarele republicii a crescut cu 170 de mii de persoane, de la 650 de mii în 2016 la 820 de mii în 2020. Numărul alegătorilor din stânga Nistrului, care au cetățenie moldovenească, conform estimărilor, a crescut cu 55 de mii de persoane, de la 222 de mii în 2016 la 277 de mii în 2020”, a remarcat Veaceslav Ioniță.
Expertul a mai spus că peste hotare Republicii Moldova se află în prezent 1,051 de milioane de persoane dintre care 898 de mii în dreapta Nistrului și 153 de mii în stânga Nistrului. La ziua de azi pe malul drept sunt 2,640 de mii cetățeni, iar pe malul stâng estimativ 311 mii de persoane. Însă, datorită faptului că avem o creștere a numărului de persoane în stânga Nistrului care solicită cetățenia Republicii Moldova, numărul cetățenilor moldoveni în ultimii patru ani a crescut cu 35 de mii de persoane, de la 3,842 de milioane în 2016 la 3,877 de milioane în 2020.
Totodată, Ioniță a concluzionat că chiar dacă avem mai mulți alegători, numărul celor care vor veni la urnele de vot în 2020 va fi mai mic decât în 2016. Potrivit expertului, aceasta nu ține de prezența la vot, dar de numărul redus a celor aflați în Republica, iar în ceea ce privește votul celor de peste hotare și din stânga Nistrului, el este mult mai mic decât a celor aflați acasă.