Problema şcolilor cu predare în limba română şi campania de deznaţionalizare a etnicilor români din Ucraina au ajuns din nou pe masa autorităţilor de la Bucureşti. O delegaţie formată din 19 etnici români din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia, a mers la Bucureşti pentru a cere să le fie apărate drepturile, scrie TVR Moldova.
Soarta limbii române şi cea a şcolilor cu predare în limba română din Ucraina au fost principalele subiecte care s-au discutat în cadrul întrevederii organizate de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Etnicii români susţin că autorităţile ucrainene duc o amplă campanie de deznaţionalizare.
„În discursurile autorităţilor ucrainene apare ideea că trebuie să se schimbe identitatea românilor din Ucraina şi desigur limba şi identitatea sunt două noţiuni foarte legate între ele. Adică, identitatea naţională se păstrează prin limbă”, a declarat acad. Alexandrina Cernov din Cernăuți.
Liderii comunităţilor de români din Ucraina au solicitat autorităţilor de la Bucureşti să susţină financiar şi editarea ziarelor în limba română, care, de ceva timp, nu mai văd lumina tiparului. S-a discutat şi despre înfiinţarea la Ismail a unui birou consular, dar şi despre operaţionalizarea Institutului Cultural Român la Kiev şi a filialei acestuia la Cernăuţi.
„Sperăm că am fost auziţi şi problemele care astăzi au fost aduse în faţa domniilor lor, statului român, vor fi soluţionate”, a subliniat Natalia Ursu, româncă din Ismail.
Pentru a spijini comunitatea românilor din Ucraina în efortul lor de a-şi păstra limba, cultura şi identitatea, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a dat asigurări că va continua să ofere burse şi finanţări nerambursabile elevilor şi studenţilor de etnie română.
„Sunt probleme care strigă. Sunt probleme pe care statul român întotdeauna a încercat să le sprijine activ. De trei ani de zile prin Departamentul Românilor de Pretutindeni se finanţează burse pentru copiii care studiază limba română. (…) este de văzut cum îmbunătăţim acest program, cum îl dezvoltăm”, a declarar secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache.
Autorităţile de la Bucureşti şi-au luat angajamentul şi de a asigura cadre didactice pentru instituţiile de învăţământ din Ucraina în care se predă în limba română, pentru a putea „avea limbă română şi peste 10 ani, şi peste 30 şi peste 60”.
Este pentru prima dată când trei comunităţi de etnici români din Ucraina – din Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia, se întrunesc la Bucureşti pentru a discuta despre probleme cu care se confruntă. În 2017, Rada Supremă de la Kiev a aprobat o nouă lege a educaţiei, care prevede înlocuirea treptată a materiilor care se predau în limba română, şi alte limbi, cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană.
Pe 16 martie 2021, două şcoli româneşti din regiunea Odesa au fost transformate în filiale ale unei şcoli ucrainene. În ultimii 30 de ani, românii din Ucraina au pierdut 30 de şcoli cu predare în limba română. În total peste 300.000 de etnici români locuiesc în Regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia.