Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție după ce, la Chișinău, a fost semnat Acordul privind recunoașterea diplomelor de studii dintre Republica Moldova și Italia.
Astfel, șefa statului a salutat această decizie, subliniind că datorită acestui acord, cetățenii Republicii Moldova nu vor mai fi nevoiți să ia totul de la zero pentru a se înscrie la un program de masterat sau de doctorat în peninsulă, diplomele obținute în instituțiile universitare din R. Moldova fiind acceptate pentru continuarea studiilor în Italia.
În acest context, Maia Sandu a remarcat că semnarea acestui acord este o veste bună pentru concetățeni și este semnificativă pentru ambele state.
„Recent, am marcat 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Italia, iar datorită politicii externe deschise pe care o promovăm, dialogul moldo-italian aduce rezultate pentru oameni. Astfel, în mai puțin de un an, au fost semnate două acorduri importante – cel în domeniul protecției sociale și, azi, cel de recunoaștere a diplomelor de studii. Vom continua să muncim pentru a obține rezultate similare și în relația cu alte țări”, a asigurat președintele Republicii Moldova.
Menționăm că acordul respectiv a fost semnat astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei, Benedetto Della Vedova.