România și Republica Moldova au relații foarte bune, iar Bucureștiul oferă ajutor prompt ori de câte ori Chișinăul are nevoie. Declarațiile au fost făcute de Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.
În acest sens, oficialul a mai remarcat că România și Republica Moldova au proiecte în derulare în diverse domenii. „Ajutorul vine și a venit de fiecare dată foarte prompt și vă aduc un exemplu. Recent, legat de electricitate, dacă nu intervenea România la primul bombardament când la modul practic a picat tot sistemul energetic al Republicii Moldova … faptul că energeticienii noștri, cei români au fost în contact permanent, într-un termen record am ridicat înapoi sistemul nostru și am dat electricitate în toată țara. (…) Este loc pentru mai bine, ca de fiecare dată, nu trebuie să intrăm în zona de confort, dar e un nivel de relații foarte bun”, a subliniat Igor Grosu în cadrul unui interviu pentru presa din România.
Fiind întrebat în afară de problema energetică, ce alte domenii sunt esențiale în ceea ce privește sprijinul oferit de România, președintele Parlamentului de la Chișinău s-a referit la infrastructură, securitatea cibernetică și la investiții.
„Energia ne doare cel mai mult. Infrastructură – și poate dvs. sunteți mai critici aici la acest capitol, aveți mai mari așteptări la toate proiectele mari de infrastructură, dar eu am venit la București de la Chișinău cu mașina. Felicitările mele, este diferență, aveți drumuri mai bune ca la noi și este vizibil lucrul acesta imediat cum treci hotarul. Deci pe proiecte de infrastructură am avea nevoie de ajutorul dvs., pe tot ce înseamnă securitate cibernetică, aici la fel avem nevoie de ajutor. Surprinzător, plăcut surprins, am văzut datele preliminare privind atragerea investițiilor directe – 9 miliarde investiții directe în România, primiți felicitările noastre. (…)
În discuțiile cu omologii mei rugămintea mea este ca investitorii români să treacă Prutul, pentru că acesta este cel mai important liant care leagă cele două maluri, dincolo de poduri de flori trebuie economic, financiar să legăm malurile. Avem ce învăța unii de la alții. Poate noi să vă învățăm un pic pe industria vinurilor. Șocul anului 2005 a fost când Rusia a introdus embargou la tot vinul nostru, la un moment dat a zis că nu este bun, zeci și zeci de ani îl consumau dar iarăși politica a intervenit și au zis că nu este bun. Sigur că a fost un șoc pentru producția noastră, mulți au picat, dar acum suntem stăpâni pe calitatea, pe prețul și pe piața noastră. Este decizia noastră unde, cât, cu cât vindem”, a spus Igor Grosu.