De Ziua Unirii Principatelor Române, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României reînnoiește angajamentul de a susține românii de pretutindeni în implementarea proiectelor care să promoveze identitatea românească. Declarația aparține lui Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului.
„Ziua de 24 ianuarie marchează unul dintre cele mai importante evenimente din istoria noastră, primul pas spre înfăptuirea statului românesc modern. Unirea Moldovei cu Țara Românească, din 1859, a fost rezultatul unui efort comun atât al românilor din interiorul celor două principate, cât și al celor aflați în afara granițelor”, a subliniat acesta.
Potrivit secretarului de stat, voința de unire „a dat speranță tuturor celor care simțeau că aparțin aceluiași popor, vorbeau aceeași limbă și împărtășeau aceleași credințe și tradiții”.
„Reînnoim astăzi angajamentul nostru de a susține românii de pretutindeni în implementarea de proiecte care să promoveze identitatea noastră etnică, culturală, religioasă și lingvistică, cât și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor în comunități mai unite și mai puternice”, a fost mesajul lui Gheorghe Cârciu de Ziua Unirii Principatelor Române.
Ziua Unirii Principatelor Române sau, neoficial, Ziua Micii Uniri, este o sărbătoare publică a României sărbătorită în fiecare 24 ianuarie pentru a comemora unirea Principatelor Române, cunoscută și sub numele de „Mica Unire”, la 24 ianuarie 1859. sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.