Agențiile Moldpres din Republica Moldova și Agerpres din România ar urma să coopereze în domeniul combaterii dezinformării și propagandei.
Subiectul respectiv a fost discutat astăzi, 30 ianuarie 2023, în cadrul unei întrevederi între Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României la Chișinău și Petru Beregoi, directorul general al Moldpres.
„Redinamizarea cooperării dintre Agenția Moldpres și Agerpres, precum și cooperarea în domeniul combaterii dezinformării, propagandei și fake news au fost principalele subiecte ale discuției pe care am avut-o astăzi, la Ambasada României în Republica Moldova cu noul director general al Agenției Moldpres, Petru Beregoi”, a declarat ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu.
La rândul său, Petru Beregoi a amintit că Agerpres este prima agenție informațională din afara Republicii Moldova cu care Moldpres, la fondare, a semnat un acord de colaborare.
„Un nou suflu pentru Agenția Informațională de Stat Moldpres. Reformarea, dezvoltarea, dar și aducerea acesteia la standardele actuale ale pieței mediatice sunt doar câteva din prioritățile la care se lucrează. Am început în forță transformările. Mulțumesc ambasadorului României în Republica Moldova Cristian-Leon Turcanu pentru deschiderea și sprijinul acordat în procesul de a prelua cele mai bune practici de la colegii de la Agerpres”, a adăugat directorul general al Moldpres.
Menționăm că Moldpres este o agenție oficială de știri în Republica Moldova, care are misiunea de a asigura producerea și difuzarea informației, publicarea și editarea actelor oficiale, informarea opiniei publice asupra politicii de stat și activității curente a autorităților publice din Republica Moldova, prestarea serviciilor editoriale, poligrafice și de publicitate, producerea și comercializarea materialelor foto și video.