NATO oferă Republicii Moldova asistență sporită în domeniul apărării. La ședința de ieri a Comitetului de Parteneriat și Cooperare de Securitate de la Cartierul General al NATO a fost aprobat, preliminar, Pachetul Amplificat al Programului de Consolidare a Capabilităților de Apărare. Nu se cunoaște încă valoarea ajutorului și nici în ce constă acesta, transmite TVR Moldova.
Anunțul despre pachetul aprobat preliminar a fost făcut de ambasadorul Republicii Moldova în Belgia. Viorel Cibotaru a spus că acesta va fi forța motrice pentru reformarea sistemului de apărare și securitate.
Potrivit lui Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării de la Chișinău, documentul va fi semnat, cel mai probabil, pe 16 februarie, la ședinţa Consiliului Nord Atlantic.
„Această inițiativă vizează 16 proiecte diferite care vor cuprinde Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne și SIS”, a menționat oficialul, subliniind că mai multe detalii vor fi oferite după ce documentul va fi aprobat.
Totodată, fiind întrebat dacă pachetul include și arme sau sisteme de apărare antiaeriană, care au fost solicitate de Republica Moldova, ministrul Apărării de la Chișinău a precizat că „acesta nu merge pe descrierea concretă de obiective, proiecte, sau denumiri de obiecte, el vorbește despre domenii de cooperare. Ulterior, după discuții, acceptare, deja se remarcă în concret tehnică sau aparate.”
Experții în securitate au declarat că asistența ce va fi acordată este un semn că parteneriatul dintre Republica Moldova şi NATO se dezvoltă, iar Chișinăul se bucură de o atenție sporită în consolidarea sectorului de apărare.
„Realizăm foarte bine că suntem în vecinătatea unui război, avem multe amenințări, chiar dacă nu sunt pur militare, dar de ordin hibrid, care necesită dezvoltarea capacității noastre de rezistență și de reziliență societală. Mâine, are loc o ședință a societății civile cu reprezentații Ministerului Apărării, să aflăm mai multe detalii ce intră în acest pachet. Aceasta ar presupune nu atât aducerea unor tancuri sau echipamente militare, dar se va referi în special, presupunem noi, la dezvoltarea profesională, educațională, lupta cu anumite consecințe și vulnerabilități pe care Republica Moldova le are”, a explicat Elena Mârzac, directorul executiv al Centrului de informare NATO la Chișinău.
„Cred că este binevenit pentru noi. Asta înseamnă că NATO ne ajută să reconstruim capacitățile de apărare. Asta ar însemna că, spre exemplu, pe diferite domenii… Poate fi domeniul medical, telecomunicații şi informatică, consolidarea capacităților de mobilitate a forțelor sau protecției forțelor. Nu este neapărat că vom primi sau ne vor da armament, nici nu cred că e cazul acesta. Încă în 2014 la Summitul din Ţara Galilor, R. Moldova a aderat la proiectul Defence Capacity Bulding, adică Consolidarea Capacităţilor de Apărare”, a spus Vitalie Stoian, fost atașat militar al Republicii Moldova la NATO
Acum două săptămâni, la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele Maia Sandu le-a solicitat aliaților sisteme de apărare antiaeriană și de supraveghere. Șefa statului a mai declarat că invazia Rusiei în Ucraina a determinat Republica Moldova să analizeze posibilitatea de a renunța la statutul de neutralitate, stipulat în Constituție și să se integreze într-o „alianță mai mare”.