Pe 14 februarie, începând cu ora 16,00, Teatrul Studiou „Masca” împreună cu Centrul de Creație „Luceafărul” organizează la Cahul un spectacol literar-artistic dedicat comemorării poetului Grigore Vieru.
Evenimentul va avea loc în Holul Mare al Palatului de Cultură și va include recitaluri de poezii și muzică prin care i se va aduce um omagiu poetului neamului românesc.
Astfel, românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt invitați să se alăture acestui eveniment și să se bucure de frumusețea și farmecul creațiilor lui Grigore Vieru.
Născut în raionul Briceni, Vieru a murit la 18 ianuarie 2009, la 73 de ani, în urma unui accident rutier produs cu două zile înainte. Anul acesta poetul ar fi împlinit 88 de ani.