Miniștrii Afacerilor Externe ai Republicii Moldova și Portugaliei au adoptat o Declarație comună cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, prin care se angajează să extindă cooperarea bilaterală.
„În lumina provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova, în contextul războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei, solicităm o cooperare și un sprijin din ce în ce mai puternic pentru Moldova, pe măsură ce își consolidează reziliența împotriva amenințărilor multiple și își parcurge calea ireversibilă de aderare la UE”, se arată în declarația semnată de cei doi miniștri.
În document se precizează „importanța reformelor realizate de autoritățile Republicii Moldova (…), precum și angajamentul consecvent de a contribui la pacea și securitatea în Europa”.
„Vom continua să aprofundăm și să extindem cooperarea noastră bilaterală și să lucrăm împreună pentru o Europă pașnică și prosperă”, se mai precizează în sursa citată.
Ministerul de la Chișinău menționează că ocazia aniversării diplomatice a prilejuit vernisarea în incinta ministerului a unei expoziții de pictură realizată de către pictorul basarabean, stabilit la Lisabona, Vladimir Onică.
Expoziția poate fi admirată în holul MAEIE pe parcursul unei luni, începând cu 10 februarie.