Situația de securitate la nivel regional și mondial, dar și modalitățile de fortificare a centurii de securitate a UE, la granița cu războiul, au fost printre subiectele discutate la Chișinău de ministrul de Interne Ana Revenco și europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Oficialii au pus în discuție schimbarea paradigmei de securitate la nivel mondial, prin care domeniile intelligence, apărare, afaceri interne și tehnologie sunt abordate integrat în asigurarea și fortificarea securității globale.
„Asigurarea lanțului de aprovizionare între Ucraina și Uniunea Europeană a fost una dintre temele importante abordate în cadrul întâlnirii, urmarea a dezbaterilor care au avut loc zilele trecute, la Conferința de Securitate de la Munchen. Președintele Comisiei Europene a susținut la Munchen că lanțul terestru de aprovizionare dintre Ucraina și UE trebuie fortificat, pentru a crea o alternativă durabilă a rutelor spre Europa și pentru diminuarea șantajului Rusiei, care blochează rutele maritime de aprovizionare cu cereale către Europa”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan și ministrul Ana Revenco au mai discutat despre modalitățile prin care infrastructurile din frontierele Republicii Moldova și României, precum și infrastructura de drumuri și cale ferată ale României și R. Moldova ar putea fi modernizate și extinse pentru asigurarea fluxului optim de transport pentru cereale, alimente și alte mărfuri, cu intervenția Uniunii Europene.