Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a solicitat astăzi, 17 martie, Parlamentului și Guvernului de la Chișinău să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și de corupție în sistemul justiției.
Potrivit șefei statului, corupția la nivel înalt este cel mai mare pericol la adresa Republicii Moldova.
„Suntem datori și obligați în fața cetățenilor să pedepsim marii corupți și să nu le permitem să ne mai controleze statul. În acești 2 ani justiția a avut independența să facă dreptate oamenilor, dar nu a făcut-o. Solicit Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Nu mai avem timp să lăsăm corupții din sistem să amâne la nesfârșit propria curățare. Doar atunci când legea va fi în capul mesei, iar fiecare își va face treaba la locul lui vom reuși să corectăm răul făcut Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului de la Chișinău.
Președintele a mai precizat că Republica Moldova va reuși să se dezvolte și să asigure condiții de trai mai bune pentru cetățeni doar dacă va avea o justiție care are grijă de respectarea legii.