Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, se află luni, 3 aprilie, într-o vizită de lucru în România.
Șefa statului va avea la București o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis și cancelarul german Olaf Scholz.
Reuniunea trilaterală, găzduită de președintele României, are drept obiectiv „consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova”.
După această întrevedere, cei trei oficiali vor susține declarații de presă comune.
De asemenea, președintele Maia Sandu se va întâlni cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu.
Menționăm că astăzi cancelarul german Olaf Scholz întreprinde o vizită oficială în România, acolo unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă. Ulterior, la Palatul Cotroceni va avea loc și întâlnirea trilaterală la care va participa și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.