Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va efectua în perioada aprilie – septembrie 2023 un turneu în mai multe orașe din Republica Moldova.
Proiectul cultural intitulat „Turneul actorilor români” va aduce opt producții ale Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București în săli de spectacole din Chișinău, Cahul și Bălți.
Acest proiect este finanțat integral de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.
Prima piesă din turneu este „Figuranta” și se va juca pe 28 aprilie 2023, de la ora 19.00, la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Piesa, un one-woman-show de excepție, semnat de Tania Popa (născută în Republica Moldova, la Căușeni), va aduce în fața publicului povestea tragi-comică a Aniei, o actriță aspirantă, a cărei viață se împarte între cariera în teatru și neîmplinirile din viața personală.
Criticii din România apreciază spectacolul drept o interpretare emoționantă a unei teme psihologice sensibile, cu variații explozive între durere, emoţie, autoironie şi comedie. Spectatorii vor asista la o oră de meditație şi monolog asupra unei vieți zbuciumate a unei tinere mame, ajunse în prăpastia dezamăgirii şi a luptei ei cu viaţa și sărăcia pentru a-și împlini visele şi a-și păstra speranţa într-un viitor mai bun.
Intrarea la toate spectacolele prezentate în cadrul turneului va fi liberă.
Menționăm că Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova promovează valorile românești peste Prut și susține, prin acest proiect, întâlnirea actorilor Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București cu publicul din mai multe localități din Republica Moldova, în scopul înlesnirii accesului cât mai larg al acestuia la cultura și limba română.