Compania Termoelectrica a primit primele 16 generatoare de la Guvernul SUA. Echipamentele au fost achiziționate în cadrul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova, iar până la sfârşitul lunii, alte zeci de generatoare vor ajunge la CET Nord, din Bălți, Moldelectrica, Apă-Canal și la mai multe spitale raionale.
„Chiar dacă vom avea situaţii de criză cu alimentare cu energie electrică, consumatorii din Chişinău pot să fie liniştiţi că energie termică va fi şi căldură în casă va fi. Este important că ele vin suficient de devreme, pentru că există suficient timp pentru a le testa, instala în sistem pentru ca să fim siguri că ele sunt operaţionale”, a subliniat ministrul Energiei de la Chișinău, Victor Parlicov.
Echipamentele vor fi instalate la centralele termice din suburbiile municipiului Chișinău, dar și la unele stații de pompare ale agentului termic.
„Aceste 23 de generatoare vor fi instalate în mare parte în cadrul centralelor termice suburbane, unde avem alimentaţi circa 400 de consumatori inclusive grădiniţe, instituţii medicale, şcoli şi alte instituţii de importanţă vitală. De asemnea avem blocuri locative unde sunt asigurate 18 mii de apartamente, de aceea impactul este unul foarte benefic”, a adăugat șeful interimar al Termoelectrica.
Până la sfârşitul lunii mai, prin Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova, la Chişinău ar urma să mai ajungă 37 de generatoare. Costul total al echipamentelor este de 1,3 milioane de dolari.