Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău negociază cu Ambasada României la Chișinău și cu Bursa Română de Mărfuri pentru extinderea acesteia în Republica Moldova, pe segmentul produselor agricole.
„Prezența Bursei Române de Mărfuri în țara noastră va ajuta agricultorii să înțeleagă mai bine piața și le-ar asigura previzibilitate. Astfel, aceștia vor putea răspunde mai eficient la oferte”, a subliniat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Potrivit acestuia, Bursa Română publică prețurile la care se vând și se cumpără mai multe tipuri de mărfuri, inclusiv produsele agricole, iar astfel, vânzătorii și cumpărătorii cunosc prețul la care să se raporteze.
În cadrul negocierilor s-a discutat și despre mecanismele legale ce trebuie dezvoltate pentru a lansa o platformă de tranzacționare a produselor agroalimentare în Republica Moldova și despre necesitatea utilizării unor instrumente bancare menite să excludă incertitudinea între partenerii comerciali, îndeosebi privind capacitățile de a-și onora obligațiile contractuale.