Duminică, de ziua prăznuirii Sfinţilor Constantin şi Elena, Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos, din protopopiatul Suceava II.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, Preasfințitul Antonie s-a referit la viața sfântului Constantin şi mama sa Elena, ca modele de mărturisire și apărare a credinței ortodoxe. Acesta i-a mulțumit părintelelui paroh Gheorghiță-Costel pentru invitație și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea de a sluji, al doilea an, la hramul bisericii din Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos.
Prima dată la Vârfu Dealului, Episcopul de Bălți a slujit anul trecut când a și dăruit o candelă, care să ardă pentru unitatea neamului românesc. Părintele Gheorghiță-Costel i-a spus că are grijă de candelă și ea arde la Vârfu Dealului pentru Basarabia.
În după-amiaza aceleiași zilei, Preasfințitul Antonie a oficiat Taina Sfintei Cununii a tinerilor Alin Leonaș și Natalia în biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Coarnele Caprei, Satul Arama, Iași.