Evelina Gudan, câştigătoarea premiului I la Olimpiada de limba şi literatura română din Ucraina, elevă în clasa a IX-a la Liceul din Draniţa din regiunea Cernăuţi, doreşte să urmeze o facultate în România, potrivit Agepres.
Prezentă la Tulcea pentru a participa la un eveniment organizat de colegiul dobrogean „Spiru Haret” cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţare, eleva a declarat pentru AGERPRES că olimpiada din Ucraina a fost „o încercare grea, însă cu succese neaşteptate”.
„Când eram mică, voiam să transmit iubirea mea tuturor şi să pun zâmbetul pe buzele tuturor. Şi acum cred că voi face acest lucru şi voi transmite iubirea mea faţă de limba mea maternă, limba română. Şi voi face ca toţi oamenii să cunoască cât de puţin din această limbă. Nu ştiu dacă voi fi profesoară de limba română, dar mă gândesc la ceva lingvistică. Mi-aş dori să fac studiile în România, dar să mă despart de ţară e cam greu, pentru că aici am familia, am rude”, a subliniat Evelina Gudan.
Aceasta a subliniat și despre rolul familiei în obţinerea rezultatelor la olimpiadă. Mama adolescentei, Liliana Gudan, profesoară la Complexul Instructiv-Educativ Draniţa (Şendreni), regiunea Cernăuţi, spune că refuză să vorbească acasă în limba ucraineană.
„Relaţiile mele cu limba română sunt foarte deosebite. M-am îndrăgostit de ea încă din copilărie, de la primul cântec al mamei, de la primele cuvinte rostite şi de la primele poveşti citite. De la primele litere scrise deja simţeam o căldură specifică. Eram sigură că viitorul meu va fi strâns legat de această limbă. Mai profund am început a descoperi această limbă de la orele de română din satul natul. Aveam o plăcere să aflu din ce în ce mai mult din gramatică, istoria, îndeosebi din literatura limbii române”, a mai adăugar Evelina.
Colegiul dobrogean „Spiru Haret” a organizat săptămâna trecută mai multe acţiuni pentru a marca împlinirea a 140 de ani de la înfiinţare, printre care şi masa rotundă „Limba română, blestem şi binecuvântare”, organizată în parteneriat cu asociaţia Casa Mării Negre, Evelina şi Liliana Gudan fiind invitate la aceasta.