Un nou punct de trecere peste Prut, care leagă localitățile Leova din Republica Moldova și Bumbăta din România, printr-un pod de pontoane, a fost inaugurat marți, 23 mai, în prezența oficialilor de la București și Chișinău.
Astfel, până la construirea unui pod fix, trecerea Prutului pe la Leova – Bumbăta se va face pe un pod flotant. Noul punct de trecere a Prutului va funcționa în primă etapă doar pe timp de zi și va permite trecerea autovehiculelor de maximum 3,5 tone.
Prezentă la evenimentul de inaugurare, Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne de la Chișinău, a precizat că punctul de trecere Leova – Bumbăta reprezintă „o nouă poartă spre Europa” și „o soluție abordată pe timp de criză, născută din nevoia de a conecta R. Moldova la Europa, de a ajuta Ucraina să-și transporte mărfurile, de a sprijini țările Europei în asigurarea unui flux constant de aprovizionare”.
„Leova-Bumbăta estre o soluție de a micșora șantajul Rusiei asupra statelor noastre în blocada impusă pe ruta de transport de mărfuri de pe Marea Neagră. Pentru acest proiect, R. Moldova și România s-au mobilizat exemplar. Astăzi arătăm încă o dată că împreună suntem mai puternici”, a menționat oficialul de la Chișinău.
Ministrul de Interne al R. Moldova a mai adăugat că acest punct reprezintă o cale alternativă de traversare a râului Prut pentru circa 800 000 de locuitori din raioanele Leova, Cantemir, Hăncești, Cimișlia, UTA Găgăuzia, Basarabeasca, Căușeni, Ialoveni, Anenii Noi și Stefan Vodă.
„Astăzi, traversarea frontierei de stat aici, la Leova-Bumbăta, va începe pentru microbuze, pentru unități de transport al pasagerilor și pentru autoturisme. Ulterior, se va permite și traversarea automarfarelor, cu precizarea capacității acestora. Totodată, procesarea în punctul de frontieră Leova – Bumbăta va avea loc pe timp de zi, la început pentru o durată de 10 ore, până când va fi asigurată cu energie electrică la rețele naționale, ca să putem lucra și pe timp de noapte”, a explicat Ana Revenco.
În același context, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne din România, a subliniat că noul punct de trecere a Prutului a fost „construit de la zero” în mai puțin de un an și reprezintă încă o măsură pentru fluidizarea traficului la frontieră.
„În mai puțin de un an am reușit, printr-o bună cooperare și coordonare, să construim de la zero și să deschidem împreună acest punct de trecere a frontierei. Avem un exemplu clar că autoritățile noastre pot depune eforturi substanțiale și pot identifica soluții într-un timp foarte scurt pentru fluidizarea traficului la frontiera comună cu Republica Moldova. Sunt încrezător că, până în anul 2027, vom deschide mai multe puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, pentru a asigura accesul acestui stat la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) în cele mai bune condiții de siguranță, atât din perspectiva realizării transportului, cât și din perspectiva verificărilor de securitate conform standardelor UE și Schengen”, a spus Lucian Bode.
La eveniment au mai participat vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii de la București, Lilia Dabija, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, precum și șefii instituțiilor de frontieră și vamale din Republica Moldova și România.
Astfel, Sorin Grindeanu a dat asigurări că Bucureștiul va depune eforturi pentru conectarea infrastructurii din R. Moldova la autostrăzile construite în prezent în România, inclusiv cea a Unirii.
La rândul său, Lilia Dabija a subliniat că evenimentul de la Leova – Bumbăta reprezintă „încă un pas spre România, implicit UE”, „trecem de la simbolismul de poduri de flori la poduri de piatră”, iar asemenea poduri „reprezintă măsuri de unire și implementare a proiectelor comune”.
Menționăm că decizia de a construi un pod de pontoane peste Prut a fost luată după declanșarea de către Rusia a războiului din Ucraina, una dintre consecințe fiind și aglomerarea punctelor de trecere a frontierei dintre R. Moldova și România. Proiectul de construcție a început în vara anului 2022.