Republica Moldova va beneficia de un grant din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 5,6 milioane de euro, pentru realizarea proiectelor de management al deșeurilor solide.
Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” a fost adoptat astăzi de Parlament și are drept obiectiv construcția infrastructurii de management al deșeurilor solide în Republica Moldova. Astfel, se prevede a fi finanțată procurarea echipamentelor și utilajelor pentru transportarea, sortarea, reciclarea și compostarea deșeurilor pentru raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni. Beneficiari ai proiectului vor fi aproximativ 185 mii de persoane.
Proiectul va fi implementat prin intermediul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului. Totodată, urmează a fi creat un Comitet de coordonare pentru supravegherea/monitorizarea implementării proiectului, format din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministrului Finanțelor, Cancelariei de Stat, BEI, BERD și alții. Durata de implementare a proiectului este planificată pentru perioada anilor 2023-2027.
Acordul de Grant dintre Republica Moldova și BERD privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide a fost semnat la Chișinău pe data de 30 martie 2023.