România speră că va reuși cu pași rapizi să devină un furnizor strategic de energie regională, întrucât are în desfășurare mai multe proiecte de producere a energiei, inclusiv din surse regenerabile. Implementarea acestora va putea oferi o cantitate suficientă de energie care va asigura atât necesarul României, cât și cel al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută astăzi, la Chișinău de către secretarul de stat al Ministerului Energiei din România, Pavel-Casian Nițulescu, după Reuniunea Grupului de lucru din domeniul energiei.
„Astăzi, timp de cinci ore, am avut o ședință de lucru fructuoasă. Vom fi un partener de încredere pe termen lung. România, cu pași repezi, va atinge statutul de furnizor strategic de energie regională și nu numai, având în vedere posibilitățile de producere de energie electrică din surse mixte. Dorim să împărtășim experiența noastră cu Ministerul Energiei de la Chișinău pentru a finaliza toate proiectele pe care le-am subliniat astăzi legate de interconexiuni atât pe partea energiei, cât și pe partea de gaze, stocarea de gaz metan pentru iernile ce vor urma. Sperăm să acoperim tot necesarul de gaze atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, să oferim surse alternative de energie electrică și de gaze”, a declarat Pavel-Casian Nițulescu citat de presa de la Chișinău.
Potrivit oficialului de la București, companii din Republica Moldova și din România au discuții privind încheierea unor contracte pe termen lung în domeniul energiei.
La rândul său, ministrul Energiei de la Chișinău, Victor Parlicov, a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în domeniul energiei.
„Va fi foarte posibil ca anul viitor să avem bursa de energie din Republica Moldova și să facem primele tranzacții pe o bursă energetică din statul nostru, cu ajutorul OPCOM. Asta face parte din agenda noastră mai largă, care vizează și liberalizarea pieței. Operatorii de pe piața noastră vor putea accesa și bursa română de energie. Este un proces accelerat de cuplare a piețelor”, a afirmat Victor Parlicov.
Printre subiectele abordate astăzi în cadrul Reuniunii Grupului de lucru din domeniul energiei au fost organizarea pieței centralizate de energie electrică pe structura OPCOM, alocarea capacității de interconexiune energie electrică, posibilitatea de achiziție energie electrică și gaze din România.