Este datoria aliaţilor NATO de a găsi căi pentru a ajuta Republica Moldova să-și crească capacitatea de rezilienţă, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, înaintea Summitului NATO de la Vilnius, transmite Agerpres.
„R. Moldova este o preocupare importantă pentru mine şi, aşa cum am aflat astăzi, pentru noi toţi. Situaţia din R. Moldova este critică. Consider că este datoria şi responsabilitatea noastră să găsim căi de a ajuta R. Moldova în a-şi creşte capacitatea de rezilienţă. Mă bucur foarte mult de faptul că şi colegii împărtăşesc această evaluare cu mine şi ar fi cu adevărat minunat dacă am putea să avem câteva remarci pe această chestiune în concluziile de la Vilnius”, a declarat preşedintele Iohannis, la Haga, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele României a afirmat că Summitul de la Vilnius va fi un moment important în consolidarea suplimentară a Alianţei, pe multe dimensiuni.
Şeful statului de la București a participat la reuniunea în format restrâns organizată de prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, cu participarea preşedinţilor Lituaniei şi Poloniei, a premierilor Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi a secretarului general al NATO, la Haga, Regatul Ţărilor de Jos.