Serviciul Vamal al R. Moldova și Agenția Națională Transport Auto vor întreprinde mai multe acțiuni comune pentru combaterea transportului ilicit de persoane, mărfuri și colete în trafic internațional peste frontiera R. Moldova, după ce șefii celor două instituții au semnat un document în acest sens.
Documentul stabilește cadrul instituționalizat de interacțiune și consolidare a cooperării operaționale pe dimensiunea prevenirii și combaterii transportului ilicit de persoane, mărfuri și colete în trafic internațional, dar și a promovării desfășurării activității legale a operatorilor de transport.
„Scopul și obiectivele Planului prevăd desfășurarea acțiunilor comune de control, axate pe depistarea, prevenirea, combaterea și contracararea transportului ilicit de persoane, mărfuri și colete în trafic internațional peste frontiera țării, cât și a transportării acestora fără acte de proveniență legală. Totodată, vor fi consolidate eforturile întru asigurarea legalității pe dimensiunea transportului rutier de persoane în trafic internațional”, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.
Potrivit documentului, activitățile comune urmează a fi realizate de echipe mobile mixte, care vor realiza schimb de informații, vor desfășura acțiuni de patrulare și control și vor intensifica controlul vamal asupra mijloacelor de transport, a mărfurilor și persoanelor.
Perioada de implementare a Planului este până în anul 2025.