Liderii partidelor declarate neconstituționale nu vor mai putea participa la alegeri timp de trei ani de la scoaterea formațiunilor lor în afara legii, după ce Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului Electoral.
Modificările îi vizează și pe cei din fostul Partid Șor, declarat neconstituțional pe 19 iunie, de către Curtea Constituțională de la Chișinău.
„Se propune completarea cu litera E a alineatul 2 al art 16 capitolul restricții privind exercitarea drepturilor electorale, a Codului Electoral în următorul sens: nu pot fi alese pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic persoanele care în acel moment erau membri ai organului executiv al partidului declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului”, a declarat președintele Comisiei Juridice Numiri și Imunități Olesea Stamate, potrivit Radio Chișinău.
De asemenea, atributele partidelor interzise nu vor putea fi utilizate de către alte forțe politice sau blocuri electorale. În caz contrar, acestora ar putea să li se refuze înregistrarea ca partid sau în calitate de concurent electoral.
Stamate a menționat că acest proiect de lege a fost elaborat într-un anumit context și ca urmare a hotărârii Curții Constituționale, nevizând un singur partid politic.