Niciun reprezentant al Guvernului de la Chișinău nu va participa la evenimentul de inaugurare a noului bașcan al UTA Găgăuzia. Declarația a fost făcută de Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului.
„Astăzi, pe agenda publică a prim-ministrului nu figurează participarea la evenimentul de la Comrat. De altfel, nu va participa niciun alt reprezentant al Executivului la evenimentul menționat. Premierul Recean a spus foarte clar că, în comunicarea cu autoritățile locale, grija principală a Guvernului va fi să sprijine cetățenii, indiferent de localitățile din care vin. Vom lucra îndeaproape cu primarii, cu autoritățile locale”, a precizat Vodă.
Anterior, Partidul Politic „Șor”, declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, a emis o notă informativă în care anunțat că inaugurarea noului bașcan ales al Autonomiei Găgăuziei, Evghenia Guțul, va avea loc pe 19 iulie 2023, la Comrat.
Potrivit legii privind statutul juridic special al UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri), guvernatorul (başkanul) este persoana oficială supremă a regiunii. Lui i se subordonează toate autoritățile administrației publice ale Găgăuziei. Guvernatorul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani, pe bază alternativă. Acesta trebuie să fie cetățean al R. Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani şi posedă limba găgăuză.