Bogdan Mihai, un cunoscut interpret la cobză, culegător de muzică tradițională și lăutar din România, va urca pe scena Teatrului Verde din Chișinău în cadrul Festivalului de muzică simfonică „O seară în parc”.
Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 22 iulie, și va reuni personalități notorii din Republica Moldova și de peste hotare.
Cei prezenți îi vor putea asculta pe maestrul Eugen Doga, pe soprana Valentina Naforniță renumită în special pentru interpretarea operelor de Mozart și a repertoriului Bel Canto. Vor evolua de asemenea solista de operă Mariana Bulicanu, naistul Constantin Moscovici, Ionel Manciu, Prim-Maestro concertist al Orchestrei Filarmonicii Olandeze, îndrăgiții muzicieni Vitalie Advahov și Dumitru Mâțu.
Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Extinsă a Teatrului Național de Operă și Balet, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru. De asemenea, în premieră, pe scena Teatrului Verde va evolua un cor mixt alcătuit din 200 de voci care fac parte din cele mai mari coruri din Republica Moldova.