Universitatea de Stat din Moldova a obținut acreditarea internațională. Anunțul a fost făcut de rectorul instituției, Igor Șarov, care a menționat că acest fapt reprezintă „un pas semnificativ în dezvoltarea și recunoașterea excelențelor academice și a standardelor înalte de calitate” pe care le oferă instituția.
„Această realizare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și eforturile continue ale întregii noastre comunități academice. Vă mulțumesc!”, a scris Igor Șarov pe pagina sa de Facebook.
Potrivit unui comunicat al USM, Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a validat calificativul ACREDITARE pentru Universitatea de Stat din Moldova, ca urmare a procesului de acreditare externă a Comisiei ARACIS.
Procesul de evaluare externă a Universității de Stat din Moldova, pe segmentul calității, managementului instituțional, condițiilor de desfășurare a procesului didactic cât și de administrare, a fost inițiat de către membrii comisiei ARACIS în perioada 29-31 mai.