Zeci de trupe din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia sau Georgia vor urca pe scena festivalului Gustar Music Festival, care va avea loc în perioada 18-20 august în inima Rezervației „Orheiul Vechi”.
Participanții vor avea parte de muzică bună, camping, turism și experiențe unice. Aceștia au opțiunea să facă camping, să viziteze vechile mănăstiri rupestre de la Orheiul Vechi, să guste delicii din bucătăria R. Moldova, balcanică și europeană, să deguste cele mai bune vinuri și să facă un tur la vinăriile din zonă.
De asemenea, vor putea să participe la cursuri de masterclass-uri și la diverse activități, pregătite de organizatorii și partenerii festivalului.
În cadrul evenimentului vor urca pe scenă câștigătorii Eurovision de anul trecut, KALUSH ORCHESTRA (Ucraina); unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Balcani, Goran Bregović (Bosnia și Herțegovina); Bosquito (România); Elena Gheorghe (România) cu un nou spectacol inedit „Armâna Mea”; Trio Mandili (Georgia) cu un adevărat basm muzical georgian; Minelli (România), una dintre cei mai de succes artiști și compozitori din Europa de Est.
De asemenea, în fața publicului vor evolua muzicieni și trupe din Republica Moldova, printre care compozitorul și instrumentistul Valentin Boghean, precum și Tharmis & Valentin Uzun, populari pentru muzica lor cu ritmuri din Balcani, și mulți alții.
Headliner pe Dj Stage va fi DJ Shantel (Germania), cel mai cunoscut DJ din Balcani și autorul albumului Disko Partizani. De asemenea, vor concerta cei mai buni DJ din R. Moldova și din alte țări.
Prima ediţie Gustar Music Festival a avut loc în 2010. Manifestarea îşi propune să promoveze cultura și turismul basarabean. De atunci, festivalul a atras mii de vizitatori din Republica Moldova și de peste hotare.