România „a fost, este și va fi principalul susținător” al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării de la Chișinău.
Potrivit oficialului, cooperarea dintre cele două state „este una frumoasă” și „se axează nu doar pe asistența cu echipamente”.
„Partea română a fost, este și va fi principalul susținător al reformelor din R. Moldova, inclusiv în domeniul militar. Asistența este, în primul rând, resimțită prin sprijinul necondiționat în cadrul instituțiilor internaționale, precum UE, NATO și ONU, unde partea română este principalul avocat al reformelor ce se desfășoară. Pe parcursul anilor, am avut asistență sporită în domeniul învățământului militar și, în baza acordului semnat de mine acum un an, numărul de locuri alocate în instituțiile de învățământ superior a crescut foarte mult, anul trecut am avut 99 de acțiuni de învățământ și de instruire, anul acesta avem 158 care s-au efectuat sau sunt acum în derulare, iar până la sfârșitul anului sperăm că numărul va fi mai mare”, a declarat Nosatîi pentru deschide.md.
Ministrul Apărării de la Chișinău a afirmat că Bucureștiul pune la dispoziția Chișinăului inclusiv expertiza obținută de-a lungul anilor.
„Armata română a trecut printr-o reformă complexă de reorganizare, fapt care ne ajută și pe noi să îndeplinim dezideratul nostru de modernizare a Armatei Naționale. Acest lucru e foarte important pentru noi, începând de la documentele de conducere, documentele de politici, regulamentele militare, cu atât mai mult cu cât sunt în limba română, ceea ce ne ajută mult să nu pierdem timpul pentru a le traduce” a spus oficialul de la Chișinău.
El a mai adăugat că România a fost, este și va fi alături de Republica Moldova în cele mai grele scenarii.
„Am văzut asta și când eram în pericol să rămânem fără curent fără gaz, când eram supuși presiunilor din partea Rusiei, primii care ne-au sărit în ajutor a fost România. În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, colegii din România vor fi primii care ne vor fi alături”, a conchis ministrul Apărării din R. Moldova.
Menționăm că la începutul acestei săptămâni Armata Republicii Moldova a primit o donației din partea Ministerului Apărării Naționale al României. Este vorba de echipamente individuale de protecție balistică, respectiv căști de protecție tip Kevlar și veste antiglonț, dar și autoturisme de teren.