Strada „Alexandru Boico” din municipiul Ungheni al Republicii Moldova a fost reabilitată cu sprijinul Uniunii Europene.
Modernizarea acestei străzi a presupus renovarea infrastructurii rutiere de 0,7 km, aplicarea bordurilor, marcajului longitudinal și transversal, instalarea a 50 de indicatoare rutiere, amenajarea a șase intrări în curți, a zonei verzi, două treceri pietonale și instalarea iluminării.
Lucrările de renovare în valoare de peste 420.000 de euro au fost efectuate cu sprijinul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF și cu contribuția Primăriei municipiului Ungheni.
„Uniunea Europeană susține dezvoltarea comunităților locale în Ungheni prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. O componentă semnificativă din cadrul programului este dedicată îmbunătățirii infrastructurii publice. O infrastructură dezvoltată, precum este str. Boico, este importantă pentru locuitorii din Ungheni, deoarece oferă acces facil, sporește mobilitatea, iar orașele și localitățile devin mai dinamice. De asemenea, aceasta oferă oportunități de dezvoltare economică, crește atractivitatea locurilor, îmbunătățind mijloacele de trai ale populației. Mă bucur să văd că regiunea Ungheni este capabilă să atragă fonduri UE din surse diverse și implementează proiecte cu succes. Felicit autoritățile locale și locuitorii din Ungheni și sper să se bucure de drumul renovat”, a declarat Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
De infrastructura rutieră modernizată beneficiază 18 agenți economici, care își desfășoară activitatea pe această porțiune de drum, precum și cei peste 3000 de angajați ai Zonei Economice Libere.
Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Acest program are un buget total de 23 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).