Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, joi, în timpul unei întrevederi pe care a avut-o, la Chișinău, cu premierul Dorin Recean că locul Republicii Moldova este în Europa „alături de familia democrațiilor occidentale”.
El a salutat declarația autorităților de la Chișinău cu privire „la nevoia de a avea o interoperabilitate cât mai extinsă cu NATO”, subliniind că alianța militară în conducerea căreia se află este cea mai puternică structură de acest gen.
„Puteți conta pe mine şi pe noi pentru susţinerea necondiţionată a parcursului european al Republicii Moldova. Respectăm statutul de neutralitate constituţională, dar salutăm şi declaraţiile, inclusiv cea recentă a dumneavoastră, domnule prim-ministru, cu privire la nevoia de a avea o interoperabilitate cât mai extinsă cu NATO. Suntem cea mai performantă alianţă de acest gen”, a declarat oficialul NATO, citat de Agerpres.
Referindu-se la succesul înregistrat de Ucraina în război, Geoană a spus că aceasta se datorează şi faptului că ucrainenii au transferat doctrină, comandă şi control, cultură strategică din partea NATO, ceea ce îi face să fie atât de performanţi şi atât de interoperabili.
„Vă mulțumesc pentru găzduire și aștept un dialog cât mai concret pentru a putea fructifica această şansă istorică. Locul Republicii Moldova este în Europa, alături de familia democraţiilor occidentale şi pentru cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc acasă, de preferinţele politice pe care le au, este extrem de clar că viaţa în Occident este o viaţă sigură, liniştită şi prosperă, în timp ce cealaltă alternativă este una care duce la ceea ce vedem din păcate zi de zi”, a afirmat Mircea Geoană.
La rândul său, premierul Republicii Moldova s-a referit la importanța sprijinului pe care NATO îl acordă Ucrainei în războiul provocat de Rusia.
„NATO, în general, şi dumneavoastră, personal, aţi avut şi continuaţi să aveţi un rol important pentru susţinerea capacităţilor ucrainenilor de a face faţă acestui război şi chiar şi vedem progrese, uneori lente, alteori mai accelerate, dar cu siguranţă Ucraina, cu suportul prietenilor, va învinge în acest război”, a precizat Dorin Recean.
Menționăm că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează, în perioada 13 – 15 septembrie, o vizită oficială în Republica Moldova. El are programate întrevederi cu mai mulți oficiali de la Chișinău, inclusiv cu președintele Maia Sandu.