20 de funcționari publici din Republica Moldova vor participa, în perioada 14-22 octombrie, la prima ediție a programului „Sprint” și vor merge în vizită de studiu în Suedia.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul instruirilor, funcționarii vor analiza modele viabile de servicii publice și vor examina principalele aspecte privind funcționarea serviciului public existent în Republica Moldova. De asemenea, aceștia vor fi încadrați în vizite de studiu la instituții relevante din Suedia, vor studia modelul de funcționare a serviciului public în țara gazdă și vor colecta informația necesară pentru elaborarea proiectelor de cercetare privind aspectele de reformare a serviciului public din Moldova.
„Programul „Sprint” a fost lansat pentru ca să îmbunătățim sistemul administrației publice și să contribuim la procesul de realizare a agendei europene. Mă bucur să văd tineri dornici de schimbări. Ne dorim să vă simțiți parte a momentului istoric de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să implementați cu succes cunoștințele acumulate pe durata studiului. Aderarea la UE înseamnă îmbunătățirea calității proceselor în cadrul instituțiilor publice”, a menționat secretarul de stat Ana Calinici în cadrul unei întâlniri cu specialiști din Stockholm.
Programul „Sprint” a fost lansat de autorități, cu susținerea Institutului Național Democratic din Moldova. Instruirile în cadrul vizitei în Suedia vor fi realizate de către Academia „Folke Bernadotte” din Stockholm, iar absolvenții programului vor institui, apoi, o rețea prin intermediul căreia vor continua să facă schimb de experiență, viziuni și bune practici.