Republica Moldova va adera la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, adoptată la Paris.
Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Scopul Convenției este facilitarea mobilității academice și profesionale între regiuni, precum și sporirea cooperării internaționale în învățământul superior, prin stabilirea unui instrument global de definire a standardelor.
„Odată cu aderarea R. Moldova la această Convenție, studenții și cadrele didactice care optează pentru programe de mobilitate vor beneficia de mai multe oportunități. De asemenea, instituțiile de învățământ superior vor fi incluse plenar în circuitul internațional al serviciilor educaționale și vor fi conectate la rețelele internaționale de informare și de recunoaștere a calificărilor”, informează autoritățile de la Chișinău.
Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior a fost adoptată în anul 2019. Până în prezent, aceasta a fost ratificată de 22 de state, printre care Franța, Islanda, Japonia, Norvegia, Suedia, România, Marea Britanie, etc.