Aproape 10 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au votat în cele 7 oraşe din România unde au fost deschise secţii de votare.
Cele mai multe voturi s-au strâns la Bucureşti (4262 voturi), Iaşi (2036) şi Cluj (1345). Desprinderea definitivă de comunism a fost aleasă şi de basarabenii din Timişoara (589), Braşov (559), Galaţi (517) şi Constanţa (416).
Ca niciodată până acum, autorităţile din România au sprijinit prezenţa la vot, prin gratuităţi pe căile ferate şi prin campanii de sensibilizare la posturile de radio şi televiziune publice.