Militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova participă, în perioada 16-30 septembrie, la exercițiul bilateral „Zimbru 2023”, care se desfășoară în România.
Potrivit Ministerului Apărării, la exercițiu participă ofițeri, sergenți și soldați din cadrul Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova”, care se antreneză , alături de colegii din structurile Forțelor Terestre Române, la diferite locuri de instruire de la poligonul „Smârdan”.
Exercițiul „Zimbru 2023” are loc în conformitate cu Planul de activitate externă al Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2023.