Un spectacol de excepție a avut loc sâmbătă, 7 octombrie, la Chișinău, cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la fondarea Institutului Cultural Român.
Evenimentul intitulat „Cei cu inimă română!” a adus pe aceeași scenă talentații tenori ieșeni Florin Guzgă, Andrei Fermeșanu și Andrei Apreotesei și sopranele originare din Republica Moldova Natalia Tanasiiciuc, Lilia Istratii și Anastasia Cușnir.
Artiștii de pe ambele maluri ale Prutului au fost acompaniați de Orchestra Simfonică și Corul Teatrului Național „Maria Bieșu” din Chișinău, sub bagheta maestrului Daniel Jinga.
La eveniment au fost prezenți mai mulți artiști, oameni de cultură și intelectuali. Printre aceștia se numără maestrul Eugen Doga, Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, Maria Șleahtițchi, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova și mulți alții.
Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Doina Nistor, director de programe USAID și Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român de la București au asistat, de asemenea, la spectacolul „Cei cu inimă română!” de la Chișinău.
Menționăm că acest spectacol extraordinar a fost dedicat aniversării celor 20 de ani de la fondarea Institutului Cultural Român și celor 13 ani de la înființarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Înființat în 2003, Institutul Cultural Român (ICR) are drept scop principal creșterea vizibilității culturii române în lume, în principal prin derularea de proiecte culturale în care sunt implicați artiști, autori și operatori culturali români.
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI, Festivalul „Cronograf” sunt doar câteva proiecte culturale importante din Republica Moldova susținute de ICR.