Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău pleacă în turneu european cu spectacolul-document „Dosarele Siberiei”.
Spectacolul, bazat pe mărturiile victimelor Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu și Ion Moraru, reamintește ororile comise de sovietici în Basarabia, în anii 1940 și 1944-1991, prin foamete organizată și deportări sistematice.
Duminică, 15 octombrie, spectacolul va fi prezentat la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional PALM OFF FEST organizat de Teatrul Divadlo pod Palmovkou (13-20 octombrie). În acest an festivalul se axează pe neliniștile și contradicțiile social politice și se va desfășura sub genericul: „Je to daleko? Is it far away? E departe?”. Este ca o reverberație pe alte coordonate la genericul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău – „Atât de aproape”.
Spectacolul va fi supratitrat în limbile cehă și engleză. Traducerea în limba cehă a fost asigurată de Jiří Našinec, unul dintre cei mai atenți, prolifici și constanți traducători din literatura română în cehă.
„După Praga, ne vom îndrepta spre Belgia, Bruxelles, unde sperăm să avem cât mai mulți spectatori în sala generoasă Espace Lumen (Chaussée de Boondael 36, 1050 Ixelles), pe data de 19 octombrie, zi de joi, ora locală 19:00. Următoarea destinație este Germania, Berlin, unde vom fi găzduiți de Institutul Cultural Român (Reinhardtstr. 14 10117), pe data de 22 octombrie, zi de duminică, ora locală 19:00”, a anunțat Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Potrivit sursei citate, la Bruxelles și Berlin spectacolul se va juca cu titre în limba engleză. Turneul se va încheia cu o reprezentație la Bistrița, în sala Palatului Culturii, miercuri, 25 octombrie, ora 19:00.
Menționăm că organizarea acestui turneu este posibilă printr-un cumul de eforturi depuse de mai multe instituții, organizații sau asociații neguvernamentale și cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare.
Printre instituțiile respective se numără Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Belgia, Cehia și Germania, Ambasada SUA la Chișinău, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Bruxelles și Berlin, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, etc.