Iulian Rusu a demisionat marți, 10 octombrie, din funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova. Rusu, care în ultima perioadă a avut relații tensionate cu șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a depus cererea de demisie la secretariatul Parlamentului, transmite presa de la Chișinău.
„Am luat act de cererea de demisie a directorului CNA, Iulian Rusu, care a parvenit astăzi la adresa mea. Îi mulțumim dlui Rusu pentru efort. În timpul apropiat, vom veni cu propunerea pentru a numi un nou director al CNA. Așteptările Parlamentului și ale întregii societăți de la CNA sunt foarte clare – creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție, stoparea fluxurilor financiare ilegale, asigurarea integrității instituției prin accelerarea reformării Centrului Național Anticorupție și curățării instituției de practici și personaje nocive”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Amintim că Iulian Rusu a fost numit de Parlamentul de la Chișinău în funcția de director al CNA pe 3 februarie 2022, pentru un mandat de 5 ani. În luna mai 2023, el a intrat în conflict cu șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care pleda pentru lichidarea CNA. Rusu a declarat anterior de la tribuna Parlamentului că relațiile instituției pe care o conduce cu Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție „sunt neclare în ultima vreme”.
„Eu sper ca mesajul să ajungă la cât mai multe persoane, pentru ca noi totuși să ne concentrăm pe cauze de rezonanță și să avem vână atunci când ne ocupăm de astfel de cauze. Eforturile ofițerilor CNA nu sunt valorificate pe deplin de către procurori. Mai mult, în unele cazuri, persoanele care denunță cazuri de corupție la CNA comise de oameni ai legii se trezesc cu dosare penale pentru depunerea unor declarații false, în timp ce angajații instituțiilor de forță, prinși în flagrant delict cu mită, sunt exonerați de orice răspundere penală. Culmea e că șefii Procuraturii Generale și Procuraturii Anticorupție nu întreprind nimic pentru a pedepsi procurorii corupți care se joacă de-a dosarele”, a acuzat atunci Iulian Rusu.
Ulterior, a urmat un schimb de replici între procurorul general interimar, Ion Munteanu și Veronica Dragalin, pe de o parte, și Iulian Rusu, pe de altă parte. În ultima perioadă, relațiile dintre Rusu și Dragalin au rămas foarte reci, dar ambii oficiali au evitat să se mai atace prin intermediul presei.