Primul român campion olimpic la sabie, Mihai Covaliu, va participa la conferința „Disciplina care duce la performanță” de la Chișinău.
El va povesti cum a făcut istorie pentru România și câtă muncă trebuie să depui pentru a cuceri o medalie olimpică.
Evenimentul, organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, va avea loc pe 19 octombrie la ora 12.30, la sediul „Mediacor” al Universității de Stat din Moldova.
Menționăm că Mihai Covaliu a fost medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 2000, campion mondial în 2005, campion european în 2006 și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2008.
După ce și-a încheiat cariera de sportiv, legenda vie a României a lucrat în calitate de antrenor al echipei masculine de sabie. Echipa antrenată de Covaliu a câștigat argintul olimpic în 2012 și aurul la Campionatul Mondial din 2009.
Mihai Covaliu a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și i-au fost acordate distincțiile: Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor, Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu două barete, Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, de către președintele României.
În 2013 a fost ales președinte al Federației Române de Scrimă și inclus în Hall of Fame al Federației Internaționale de Scrima (FIE), iar pe 15 noiembrie 2016 a fost ales în calitate de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.