Autoritățile de la Chișinău, București și Kiev au discutat astăzi la Chișinău despre elaborarea unei strategii comune cu privire la dezvoltarea sectoarelor feroviar și naval pentru facilitarea tranzitului de mărfuri între cele trei state.
Subiectul a fost abordat în cadrul unei ședințe găzduite de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău la care au participat reprezentanți ai autorităților din România și Ucraina, precum și ai Misiunii UE de Asistență la Frontieră pentru Ucraina și Republica Moldova.
„Strategia existentă privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina – România și a infrastructurii rutiere conexe, care reprezintă primul document strategic comun între un stat membru al Uniunii Europene și Ucraina, va servi drept model pentru dezvoltarea strategiei axată pe sectorul feroviar și naval”, a punctat secretarul de stat în domeniul transporturi din R. Moldova, Mircea Păscăluță.
Noua strategie va pune accent pe analiza sectorului feroviar și naval, dar și pe identificarea provocărilor și soluțiilor de eficientizare a lanțurilor logistice, care vor contribui la creșterea capacităților de transport feroviar și naval, cu scopul facilitării tranzitului de mărfuri în regiune.