O delegație din Republica Moldova, formată din angajați ai primăriilor Chișinău, Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț, care reprezintă orașe-poli de creștere în stânga Prutului, au efectuat, în perioada 12 – 18 octombrie, o vizită de studiu în orașul Timișoara.
La schimbul de experiență, cu genericul „Orașe mai bune, cu aportul culturii”, au participat, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Culturii, ai Agențiilor de Dezvoltare Regională, precum și ai unor organizații neguvernamentale.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH în Republica Moldova și Reprezentanța Fundației Solidarity Fund din Polonia în Republica Moldova.
Programul a inclus vizite de lucru și întâlniri cu reprezentanți ai Primăriei Municipiului Timișoara, ai Centrului de Proiecte, directori ai instituțiilor-cheie pentru cultură și actori culturali din Timișoara.
În cadrul acestora, reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara le-au prezentat partenerilor din R. Moldova strategia de dezvoltare urbană, reforma ecosistemului de servicii publice și rolul administratorului public, precum și modernizarea și transformarea unor spații extrem de importante pentru oraș.
Potrivit organizatorilor, o temă esențială a schimbului de experiență a fost rolul programului „Timișoara – Capitala Europeană a Culturii”.
Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte, Ramona Laczko-David, coordonatoarea proiectului Timișoara 2023, și experții din cadrul departamentului Programe și Proiecte, au prezentat transformările datorate acestui titlu pentru oraș, au vorbit despre rolul apariției noilor instituții locale fondate pentru a gestiona resurse publice pentru proiecte ale comunității și programe de finanțare din fonduri locale nerambursabile, precum și despre crearea unor oportunități de finanțare în premieră.
Tot despre finanțări au vorbit și Sorin Enus și Miruna Dicu, din cadrul Biroului Europa Creativă România. Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii sectoarelor creative, culturii și audiovizualului.
Oaspeții din Republica Moldova au vizitat, de asemenea, Pepiniera cu 1 306 plante din Timișoara, Muzeul de Apă, FABER, Muzeul de Artă din Timișoara, MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, spații care găzduiesc o serie de expoziții și festivaluri.
Vizita de studiu la Timișoara a delegației din Republica Moldova „Orașe mai bune, cu aportul culturii” face parte din programul Power Station, componenta Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, dedicată creșterii capacității sectorului cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.