George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), se declară solidar cu românii din Ucraina și cere Kievului să înceteze „abuzurile”.
„Aflat pe drumuri, în ultimele zile, am aflat de la românii din țară despre abuzurile la care sunt supuși românii din Ucraina de către regimul de la Kiev. Începute cu condamnarea directorului școlii românești de muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța, abuzurile au avut ca punct culminant încercuirea mănăstirii Bănceni de către trupe înarmate, ca și cum sfântul locaș ar fi fost un obiectiv militar, iar copiii îngrijiți acolo niște teroriști”, a punctat Simion pe blogul său.
El a condamnat și pe această cale „modul în care regimul de la Kiev calcă în picioare libertatea religioasă a românilor din Cernăuți și din toată Ucraina”.
„Acest comportament este demn de Uniunea Sovietică, nu de Uniunea Europeană. Mă declar solidar cu părintele episcop Longhin Jar și cu toți românii din Ucraina, așa cum au făcut-o zilele acestea mii de români pe rețelele de socializare.
Dar cine să-i audă? „Patriotul” din fruntea Guvernului s-a lăudat că a obținut desființarea așa-zisei „limbi moldovenești”, dar protestul de-acum două zile al comunității românești din Ucraina arată că Marcel Ciolacu a mințit. Așa cum a mințit și cu numerarul, în privința agricultorilor români și cu multe altele. În loc să ia atitudine, bărbătește, față de abuzurile la care sunt supuși compatrioții noștri bucovineni, conducerea statului român și slugile lor de presă au tăcut ca niște lași ce sunt”, a spus liderul AUR.
George Simion a mai subliniat că „abuzurile Kievului la adresa românilor trebuie să înceteze imediat”, iar președintele ucrainean trebuie să-și respecte promisiunile privind eliminarea așa-zisei „limbi moldovenești”.
„Biserica Ortodoxă Română trebuie să înceapă numaidecât demersurile pentru a se înregistra oficial, drept cult recunoscut în Ucraina, iar Kievul trebuie să accepte, fără comentarii. Zelenski să se țină de cuvânt și să elimine, rapid, așa-zisa „limbă moldovenească”, dacă vrea un parteneriat real cu România și românii. În caz contrar, îi amintesc un vechi proverb românesc: cine seamănă vânt, culege furtună!”, a conchis liderul AUR.
Menționăm că reacția lui George Simion vine după ce acum câteva zile Mănăstirea Bănceni din regiunea Cernăuți a fost înconjurată de trupe înarmate ale forțelor de securitate ucrainene, care au încercat să intre pe teritoriul așezământului monahal pentru a „verifica documentele și oamenii”.