Mai multe organizații din România și R. Moldova au fost onorate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Principele Radu în cadrul unei seri dedicată curajului civic găzduită în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal din București.
„Seara a fost dedicată acelor persoane care au demonstrat curaj civic prin realizarea și ducerea la bun sfârșit a meseriei pe care o practică. Evenimentul a adus, în același timp, recunoașterea unor organizații-lider din România și din Republica Moldova, care inspiră respectul societății prin implicarea lor neobosită în binele comunității”, se arată într-o postare pe paginina de Facebook a Familiei Regale a României.
Majestatea Sa a oferit recunoșterea onorifică celor ce s-au remarcat fie prin curaj în situații de risc, fie prin sprijinul umanitar acordat celor aflați în dificultate în această perioadă grea de conflict internațional. Au fost onorați, de asemenea, reprezentanți ai unor organizații salvatoare de vieți omenești.
De asemenea, Alteța Sa Regală Principele Radu a elogiat acea „sumă de români, din țară sau din Republica Moldova, care în fiecare an își pun profesia la bătaie, uneori viața în pericol și toată credința lor, pentru a-și ajuta semenii”.