Misiunea socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei lansează, în ajun de Crăciun, o nouă ediție a campaniei „În brațele mamei”.
Această campanie are drept scop sensibilizarea societății și implicarea în sprijinul mamelor și copiilor asistați în Centrul Maternal „În brațele mamei”.
În acest sens, vor fi organizate o serie de acțiuni de solidaritate, iar persoanele fizice și companiile sunt invitate să aleagă un prilej și o formă de implicare pentru a susține această cauză.
„Crăciunul este perioada în care se întâmplă minuni, perioada bucuriei de a-i avea pe cei dragi alături și de a-i face fericiți. Astfel, ne dorim și pentru mamele și copiii din Centrul Maternal să prelungim cât mai mult această stare de sărbătoare, în care să se simtă iubiți, protejați și susținuți. Campania este o ocazie să ne unim eforturile pentru a fi alături de mamele minore, mamele din familii social-vulnerabile, rămase singure în prag de iarnă cu un copil în brațe, pentru care Centrul Maternal este acum „acasă”, a declarat Mihaela Belei, coordonatoarea programului „În brațele mamei”.
Centrul Maternal „În brațele mamei” a fost înființat în anul 2011 din dorința de a oferi mamelor și pruncilor aflați în impas un spațiu sigur și confortabil pentru a rămâne alături. Ghidate de echipă, mamele aflate aici învață zilnic cum să depășească toate greutățile și să rămână aproape de copii.
Pe parcursul a 12 ani de activitate a acestui centru, 184 de mame au fost ajutate să își păstreze pruncii alături. Pentru fiecare caz, Misiunea Socială „Diaconia”, cu sprijinul partenerilor și oamenilor de bună credință, identifică și asigură soluții complexe: de la prevenirea abandonului copiilor până la reintegrarea în comunitate.
Ediția din acest an a campaniei va continua până la finele lunii decembrie. În acest sens, vor fi organizate mai multe evenimente.
Mai exact, pe 9 decembrie, în incinta Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”, va avea loc o lansare de carte în scop caritabil. Este vorba de volumul „România Necunoscută” de Cristina Herea-Chiciu. „Va fi un eveniment dedicat nu doar promovării cărții, ci și sensibilizării publicului față de realitățile dificile cu care se confruntă mamele aflate în situații dificile. Fiecare carte achiziționată, înseamnă un sprijin pentru cuplurile mamă-copil asistate de Diaconia”, anunță Misiunea socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei.
De asemenea, pe 16 decembrie, la Port Mall, în Chișinău, va avea loc târgul de caritate „De la mame pentru mame”. În cadrul evenimentului, o comunitate de 7 femei, persoane publice care sunt și mame, vor expune spre vânzare obiecte personale precum haine, accesorii, jucării și decoruri de Crăciun.
Potrivit reprezentanților „Diaconia”, fiecare donație în perioada campaniei, înseamnă mai multe șanse pentru mamele în situație de criză care ajung la ușa centrului maternal.
De aceea, pe lângă cele două evenimente, există și alte modalități de a susține cauza. Mai multe detalii despre aceste modalități aflați aici sau puteți face o donație – aici.
Menționăm că la ediția din 2022 a campaniei, au fost colectați circa 280 de mii de lei moldovenești. Astfel, donatorii au oferit șansa unor mame aflate în dificultate să-și crească pruncii alături.