Conferința de închidere a proiectului „Dezvoltarea unui concept de patrulare comună de poliție a drumurilor din zona de frontieră dintre Republica Moldova – România”, finanțat prin Programul Operațional Comun România-Moldova, a avut loc, joi, în prezența reprezentanților structurilor de poliție din cele două state, transmite Agerpres.
Proiectul, care are o valoare de 330.000 de euro, și-a propus întărirea capacității forțelor de patrulare din cele două state prin utilizarea echipamentelor IT pentru identificarea, investigarea și schimbul de date privind contravențiile rutiere din zona de frontieră.
„Aș vrea să mulțumesc echipelor de implementare precum și tuturor experților pentru contribuția avută la acest proiect al nostru. (…) Rezultatele implementării proiectului au determinat consolidarea și intensificarea cooperării bilaterale dintre cele două state atât în ceea ce privește prevenirea criminalității transfrontaliere, cât și în asigurarea unui climat de siguranță rutieră la granița estică a Uniunii Europene. Mai mult, acest parteneriat bazat pe schimbul de bune practici între polițiștii celor două state a conturat un cadru comun eficient de contracarare a unor amenințări și vulnerabilități care puteau periclita securitatea frontierei. Siguranța rutieră este o problemă de importanță majoră atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, iar reducerea numărului de accidente rutiere reprezintă o prioritate pentru ambele state”, a declarat inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Dan Pelin.
În cadrul proiectului 100 de polițiști rutieri din județul Vaslui și Republica Moldova au participat la instruiri care au contribuit la îmbunătățirea competențelor acestora în domeniul patrulării și al prevenirii infracționalității rutiere.
„Prin implementarea acestui proiect, s-au atins unele rezultate în ceea ce privește colaborarea transfrontalieră în domeniul siguranței rutiere. Unul dintre ele constă în elaborarea și aprobarea unui acord de patrulare comună, care a stabilit baza legală necesară pentru facilitarea cooperării polițienești în vederea asigurării siguranței rutiere. Acest acord a permis instituirea de proceduri de lucru comune între forțele de poliție din cele două state, facilitând schimbul de informații și cooperarea în vederea contracarării infracționalității transfrontaliere. (…) În urma eforturilor comune depuse, proiectul a demonstrat importanța colaborării internaționale în promovarea siguranței rutiere și a securității în zona de frontieră, reprezentând astfel un pas semnificativ către asigurarea unui climat de siguranță și încredere între cele două state” , a transmis prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Comun România-Moldova, în cadrul căruia Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției al MAI Republica Moldova este Lider de Proiect, iar Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui are calitatea de beneficiar – partener.