Cristina Efremov o cercetătoare din R. Moldova a realizat, în colaborare cu două universități din India, o dronă ce monitorizează culturile agricole și pulverizarea pesticidelor. Brevetul de invenție este înregistrat în Marea Britanie și recunoscut la nivel internațional.
„Utilizarea dronelor în agricultură contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții populației, sporind, în același timp, bunăstarea nu numai a locuitorilor din mediul rural, dar și a întregii societăți”, a explicat aceasta.
Drona monitorizează culturile agricole și pulverizează pesticide. Mai exact, depistează unde este nevoie ca o plantă să fie stropită cu pesticide și o stropește cu o cantitate mică, dar suficientă. Este un vehicul aerian fără pilot și poate fi ajustată chiar de pe smartphone.
Vehiculul aerian a fost realizat mai mult la nivel de concept, însă prototipul a fost construit într-un laborator din India.
Cristina este lector universitar și doctor inginer la Facultatea de Design, Departamentul design industrial și de produs din cadrul Universității Tehnice din Moldova.