Conflictul transnistrean reprezintă „una dintre cele mai complexe probleme în relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”. Declarații în acest sens au fost făcute de Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE la Chișinău.
Astfel, diplomatul a precizat în cadrul unui interviu că, deși este preferabil ca problema transnistreană să fie rezolvată înainte ca R. Moldova să adere la UE, nu poate fi exclusă, într-o primă fază, nici varianta aderării R. Moldova fără regiunea transnistreană.
„Într-adevăr, problema transnistreană este una dintre cele mai complexe probleme în relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Până acum a fost mai ușor de abordat, întrucât au fost identificate soluții și pentru ca regiunea să beneficieze de Acordul de liber schimb dintre Republica Moldova și UE. De asemenea, am implementat diferite proiecte în Transnistria. Acum, însă, suntem la o nouă etapă a relațiilor noastre și vorbim de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Vom continua dialogul atât cu Chișinăul, cât și cu Tiraspolul, pentru a înțelege ce putem face pentru a sprijini procesul de reintegrare. Am precizat, totuși, că, deși preferăm ca problema să fie rezolvată înainte ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, nu vrem ca republica să devină ostatica acestui conflict. Prin urmare, nu putem exclude nici varianta în care, într-o primă fază, Republica Moldova ar adera la UE fără regiunea transnistreană. În cadrul negocierilor de aderare, noi vom avea un singur partener – Guvernul Republicii Moldova”, a explicat ambasadorul Jānis Mažeiks pentru presa de la Chișinău.
De asemenea, șeful Delegației UE la Chișinău a catalogat drept „foarte ambițios” termenul-limită anunțat de autoritățile de la Chișinău privind aderarea la UE – anul 2030, dar a adăugat că această „ambiție” este împărtășită „nu doar de oficiali din R. Moldova, ci și de oficiali ai Uniunii Europene”.
„Ceea ce înseamnă că acest lucru ar putea fi posibil. Însă totul depinde de cât de repede Republica Moldova va fi capabilă și va dori să avanseze și dacă nu va exista ceva care să o împiedice să urmeze cursul. Da, acest obiectiv este optimist, dar cred că este realizabil, dacă se menține ritmul actual de avansare și în anii următori, dacă se alocă resurse adecvate, dacă nu se deviază de la cursul reformelor de care statul are nevoie. Dacă aceste elemente sunt menținute, cred că acest obiectiv poate fi nu doar optimist, ci și realist”, a subliniat ambasadorul UE la Chișinău.
Menționăm că anterior și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat că „în cel mai rău caz” integrarea europeană a Republicii Moldova se va face „în doi pași”, primul pas – malul drept și după aceea – malul stâng al Nistrului.