Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău va efectua un turneu în mai multe orașe din Europa, cu spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regie – Alexandru Cozub, pentru a transmite în lume atmosfera Mărțișorului.
„Spectacolul „Steaua fără nume” de Mihai Sebastian în regia lui Alexandru Cozub, acesta e Mărțișorul cu care venim în dar și sperăm să Vă aducă speranța unei noi primăveri, iubirea celor dragi oriunde Vă aflați!”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.
Astfel, spectacolul „Steaua fără nume” se va juca în limba română cu titrare în limba engleză la: Cascais, Portugalia – 6 martie, Frankfurt, Germania –10 martie, Madrid, Spania – 12 martie, Santander, Spania – 14 martie, Padova, Italia – 29 martie, Milano, Italia – 30 martie, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord – 7 aprilie, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord – 9 aprilie și la Bruxelles, Regatul Belgiei – 12 aprilie.
În perioada 15-25 octombrie 2023, Teatrul Național „Mihai Eminescu” a fost într-un turneu european cu spectacolul-document „Dosarele Siberiei” după memoriile victimelor represiunilor comuniste Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu, Ion Moraru, coautor de scenariu și regie Petru Hadârcă. Spectacolul a fost jucat la Praga, Cehia, Bruxelles, Belgia, Berlin, Germania și la Bistrița, România.